bucharest

Bucureşti

București este capitala României și cel mai mare oraș din țară. În epoca interbelică, a fost denumit Micul Paris sau Parisul din Est, datorită arhitecturii art-nouveau care se regăsea în tot orașul. Chiar dacă regimul comunist și-a pus amprenta pe înfățișarea și stilul arhitectural al orașului, în anii recenți putem observa o evoluție spre arhitectura contemporană ce conferă Bucureștiului un aer de capitală europeană autentică.

Pentru iubitorii de istorie și artă, București te întâmpină cu peste 60 de muzee și case memoriale, unele dintre cele mai căutate fiind Muzeul National de Artă (MNAR), Muzeul Satului, Casa Ceaușescu, Muzeul de Artă Recentă (MaRE), Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), Casa Storck, Palatul Cotroceni și Museum of Senses Bucharest.

De ce să-ți începi călătoria din București?

Pentru că este punctul în care se întâlnesc arterele rutiere ce străbat întreaga țară, un avantaj major pentru iubitorii de rent a car. Iar dacă vrei să cunoşti cu adevărat România, trebuie să o străbați în lung și în lat, să guști din mâncărurile tradiționale, să înveți din obiceiurile locuitorilor de la sate, să vizitezi castelul lui Dracula și multe alte obiective turistice foarte renumite.

CITESTE MAI MULT INCHIDE
Hertz inchirieri auto in Bucureşti
Aeroportul Henri Coanda, Otopeni

Aeroportul Henri Coanda, Otopeni

Head Office, Multigalaxy MG2 Building, Str. George Constantinescu 2C

Head Office, Multigalaxy MG2 Building, Str. George Constantinescu 2C

Un proverb românesc spune: “Cine se trezește de dimineață, departe ajunge”. Acest sfat e bine de urmat atunci când conduci pe Valea Prahovei, pentru a evita aglomerația, mai ales la început de weekend. Recomandăm să conduci și pe rute alternative, cu peisaje cel puțin la fel de frumoase. Platoul munților Bucegi, unul dintre cele mai înalte din România, are de oferit o mulțime de experiențe vizuale pentru cei care conduc. Iarna, sunt la mare căutare pârtiile de schi din această zonă (Sinaia, Predeal, Azuga, Bușteni, etc.).

Tocmai pentru că este o atracție turistică atât de în vogă, poți ajunge pe valea Prahovei pe mai multe rute. Pornind cu mașina închiriată din Otopeni, vei face aproximativ o oră și jumătate pe DN1/E60 dacă drumul este liber. Dacă pleci din centrul Bucureștiului, timpul pe un traseu liber ajunge la aproximativ 2 ore și poți merge pe ruta alternativă ce include autostrada A3 (București – Ploiești), iar de la Ploiești să continui via DN1/E60. În zilele cu trafic intens, așteaptă-te ca timpul petrecut pe drum să se dubleze. În astfel de cazuri, poți merge pe o rută ocolitoare (DN1A/E60). 

Cum eviți aglomerația?

Dacă pleci spre Valea Prahovei într-o zi de vineri, începe-ți călătoria înainte de ora 5PM. Și dacă poți (până la urmă, ești în vacanță, nu?) pleacă spre București în oricare zi în afară de duminică. Mai zăbovește o noapte în inima munților.

Unul dintre obiectivele cele mai căutate de pe Valea Prahovei este Castelul Peleș. Construit între anii 1873-1914, la comanda regelui Carol I al României, Peleș a servit drept reședință de vară a familiei regale până în anul 1948. Castelul poate fi vizitat în interior, iar odată ajuns aici, ești așteptat de o mulțime de mărturisiri din vremuri trecute, cu figuri regale și povești cu prinți și prințese.

Marțea, poți vizita doar parterul, iar de miercuri până duminică poți vizita inclusiv etajul 1. Primul tur începe la 8.30 AM, iar ultima intrare se face la 3 PM. O porțiune de drum până la castel o vei străbate pe jos. Dar nu îți face griji, există parcări cu plată la baza lui, iar peisajele pe care le vei vedea pe drum îți vor tăia răsuflarea – sunt rupte din filme cu trăsuri regale.

Legendele spun că aici ar fi locuit Dracula, cel mai cunoscut vampir din istorie. Tot aici au avut loc filmările pentru filmul “Interviu cu un vampir”, ecranizare a cărții cu același nume, în care au jucat Brad Pitt și Tom Cruise. Odată ajuns aici, după un drum lung, ai curaj să intri într-o lume a legendei create în jurul unui domnitor real din istorie, Vlad Țepeș? 

Dacă vrei să te întâlnești cu Dracula, ei bine acesta are program de vizită. Lunea, programul este mai scurt și începe de la 12 PM. În restul zilelor, poți merge să vizitezi încă de la ora 9 AM. Până în luna septembrie inclusiv, ultima intrare în castel se face la ora 6 PM. Iarna, va trebui să te încadrezi până în ora 4 PM. Știi că vampirii sunt ocupați pe înserate.

Un lucru este să vezi pozele cu Delta Dunării, dar cu totul altceva este să vizitezi acest loc și să experimentezi unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Europei. De-a lungul timpului, aici s-a conturat unul dintre cele mai frumoase ecosisteme naturale. Zona Delta Dunării, declarată rezervație a biosferei, este protejată prin lege, pentru a se putea păstra farmecul și toate speciile de animale, unele unice în lume.

Pasionații de natură și aventură vor avea parte de experiențe inedite pe toate traseele care înconjoară cele trei brațe ale Deltei. Chiar dacă este ceva mai greu de ajuns aici, acest monument al naturii merită vizitat cel puțin o dată în viață. Peisajul din Dobrogea, precum și Delta în sine sunt două locuri în care timpul se dilată și au nevoie de răbdare ca să își dezvăluie întreaga splendoare. Delta Dunării este exemplul perfect al diversității naturale pe care România ți-o poate oferi.

Ceea ce trebuie să știi despre Delta este că în multe dintre cele mai frumoase locuri de cazare nu poți ajunge decât cu barca. Așadar, vei fi nevoit să îți lași mașina la mal. Nu-ți face griji, localnicii sunt foarte organizați. În schimbul unor sume modice, poți lăsa mașina zile întregi în parcări amenajate și păzite. 

Urcă-te în barcă și uită de griji. Bucură-te de peisajele unice, admiră păsările rare (pelicanul, bâtlanul), treci pe lângă pături de nuferi, și ascultă foșnetul trestiei. 

La cazare, încearcă toate mâncărurile pe care ți le oferă localnicii. Rareori te vei întâlni cu mese așa bogate la prețuri atât de accesibile, preparate din pește proaspăt prins la răsărit. Și vorbind de pește, nu rata turele de pescuit alături de localnici. Te vor învăța trucuri transmise din tată în fiu.

Transfăgărășan este cea mai cunoscută și cea mai spectaculoasă șosea alpină din România. Nu o spunem noi, au spus-o chiar cei de la Top Gear. Peisajele sunt minunate pe tot traseul, cu diferențe de nivel și serpentine care sunt o adevărată provocare pentru șoferii pasionați de condus. Cu o lungime de 92 de kilometri, pornește din localitatea Arefu (județul Argeș) și se încheie în județul Sibiu, pe lângă Cârțișoara. Pe întreg traseul sunt construite 27 de viaducte și tunele, cel mai lung dintre acestea fiind între localitatea Capra și Bâlea Lac.

Un lucru bine de știut este că ocaziile de a-l vizita sunt limitate, din cauza problemelor meteorologice. Transfăgărășan este deschis doar câteva luni pe an, în general din luna iulie până în octombrie. Cele mai importante puncte de atracție pe acest traseu sunt lacul glaciar Bâlea, Cascada Bâlea, Lacul Vidraru și Cetatea Poenari, care a fost construită pe vremea domnitorului Vlad Țepeș.

Dacă vrei să petreci mai multe zile în împrejurimi, îți recomandăm să iei în considerare Sâmbăta de Sus, Arpașu de Sus sau Căpățâneni.

 

Abonare la Newsletter
Aflati mai multe informatii si oferte exclusive
A aparut o eroare.